Prima pagină Cum investesc Întrebări și răspunsuri

Întrebări și răspunsuri

Ai intrebari? Aici se găsesc răspunsurile.

Fondurile de investiţii reprezintă un vehicul investiţional care permite unui număr de investitori separați și independenți, să facă investiții împreună  plasând resursele băneşti în instrumente financiare lichide şi operând pe principiul diversificării riscului cu scopul de a realiza un potențial câștig din sumele investite.

Detalii despre organizare, modalitate de funcționare și tipuri de fonduri poți regăsi  AICI.

Pot deveni investitori ai Fondurilor Administrate de BRD Asset Management SAI persoane fizice care au îndeplinit 18 ani și persoane juridice care au luat la cunoștință prevederile prospectului și care doresc o alternativă simplă de a investi.

Principalele avantaje ale fondurilor de investiții sunt:

-           Diversificarea. Cu o sumă mică ai acces la un portofoliu diversificat de instrumente financiare

-           Lichiditatea. În fondurile deschise de investiții, poți oricând să cumperi / răscumperi

-           Accesabilitatea. Prima operațiune de cumpărare trebuie să acopere valoarea unei unități de fond. Apoi însă, poți să subscrii orice sumă dorești.

-           Management profesionist. Investițiile sunt realizate de o echipă specializată care are timpul, resursele, controlul și cunoștințele necesare pentru implementarea strategiei de investiții.

Fondurile administrate de BRD Asset Management SAI nu percep comisioane de cumpărare (subscriere) sau vânzare (răscumpărare).

 

Fiecare fond de investiții are însă comisioane de funcționare suportate din activul fondului, precum: comision de administrare, depozitare, custodie, etc. Toate comisioanele suportate de un fond sunt transparent prezentate în prospectul de emisiune acestea fiind diferite în funcție de caracteristicile fiecărui fond. Nivelul anual al comisioanelor plătite din activul Fondului este prezentat în documentul “Informații Cheie Destinate Investitorilor”, secțiunea “Comisioane și Cheltuieli”, aferent fiecărui fond de investiții.

Suma minimă care poate fi investită la prima cumpărare (subscriere) este egală cu valoarea unei unități de fond (VUAN).  Mai multe informații despre ultima valoare a unității de fond poți afla de AICI. De avut în vedere că valoarea unei unități de fond se modifică de la o zi la alta.

Daca ești deja investitor, atunci poți investi orice suma.

Poți tranzacționa unități de fond prin orice agenție BRD - GSG.

Prețul la care vei cumpără sau vinde (răscumpără) unități de fond nu este cunoscut. Acesta se determină în ziua lucrătoare următoare zilei în care tu ai cumpărat/răscumpărat unități de fond, prin însumarea valorii actualizate a activelor și diminuarea costurilor acumulate ale Fondului.

Pentru a determina valoarea unei unități de fond, există prevederi legale emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Regulile de evaluare sunt detaliate pentru fiecare instrument financiar în prospectul de emisiune al Fondului. 

Prețul pentru o anumită zi T se calculează și se publică în următoarea zi lucrătoare T+1 (la finalul zilei T se cunosc toate prețurile necesare evaluării la zi a portofoliului și toate modificările efectuate asupra portofoliului).

Fondurile de investiţii nu sunt protejate/garante de Fondul de Compensare a Investitorilor sau Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Este important de precizat că fondurile de investiții nu au personalitate juridică și prin urmare nu se aplică conceptul de faliment. Un fond este un vehicul de investiții deținut de către investitori, cu active și conturi complet separate de cele ale societății care le administrează.

În portofoliu fondurilor însă sunt întâlnite instrumente financiare care sunt garantate, cum ar fi titluri de stat emise de statul Roman. Pentru detalii poți consulta structura de portofoliu a fiecărui fond în parte.

Nu. Datorită diversificării, riscul de a pierde tot capitalul este asociat cu falimentul tuturor emitenților din portofoliu. Cu toate acestea, valoarea portofoliului poate suferi scăderi in anumite perioade.

Prețul unei unități de fond variază în funcție de evoluția instrumentelor pe care fondul de investiții le deține în portofoliu. Astfel, dacă un instrument financiar în care fondul a investit înregistrează o scădere, prețul unității de fond va fi influențat proporțional cu deținerea acestuia în acel instrument.

De exemplu dacă alegi să investești într-un fond de obligațiuni, acel fond ar trebui să reflecte în mare parte evoluția pieței de obligațiuni. Astfel Fondul va crește sau va scădea în funcție de valoarea activelor în care acesta a investit, cu posibilitatea unei variații în plus sau minus în funcție de portofoliul integral al Fondului.

Ca să iți poți face o idee despre cum poate varia prețul, poți consulta secțiunea “Documente – istoric VUAN” de pe site-ul nostru, aferentă fiecărei pagini de produs.

Fondurile de investiții nu au personalitate juridică și prin urmare nu putem vorbi de conceptul de faliment. Un fond este un vehicul de investiții deținut de investitori, iar evoluția acestuia este dată de evoluția instrumentelor financiare în care acesta investește. Chiar dacă administratorul acestuia ar intra în faliment, fondul nu este afectat având conturi complet segregate.

Poți răscumpără investiția ta oricând dorești.

Există totuși o perioadă minimă recomandată de către administrator pentru fiecare fond de investiții, în funcție de politica de investiții. Având în vedere că pe termen scurt piețele financiare pot fluctua destul de mult, această recomandare are ca scop oferirea unui orizont investițional adecvat pentru investitor.

Ca regulă generală, cu cât prețul unui fond de investiții este mai volatil, perioada minimă recomandată este mai mare astfel încât să se reducă riscul investițional.

Poți verifica perioada minimă recomandată pe pagina fiecărui fond de investiție.

 

Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, emite titluri de stat și garantează răscumpărarea integrală a acestora la scadență.

Această precizare (la scadență) este deosebit de importantă pentru a înțelege cum funcționează un titlu de stat, și în general instrumentele cu venit fix. Între data emisiunii și data scadenței, titlurile de stat se tranzacționează pe piața secundară la prețuri determinate de cererea și oferta din piață. Prețul de tranzacționare poate fi influențat de scadența instrumentului, de cererea/oferta participanților la piața, de percepția acestora asupra riscului statului român, de așteptările privind inflația, precum și multi alți factori.

Astfel încât, desi sunt garantate la scadență, prețurile titlurilor de stat pot fluctua foarte mult dacă sunt tranzacționate inainte de scadență.

 

PlanInvest este un produs prin care investești recurent și automat în oricare dintre fondurile de investiții administrate de BRD Asset Management SAI. Prin completarea unui simplu formular poți investi lunar o sumă de bani în fondul ales de tine. În acest fel salvezi timp și investești automat pentru planurile tale.

De ce să ai acest produs? Pentru că un plan bine făcut și pus în practică disciplinat, maximizează șansele de success ale unui Investitor

Poți face oricând răscumpărări ale unităților de fond deținute, fie că au fost achiziționate automat prin PlanInvest, fie printr-o subscriere clasică. De avut în vedere că o răscumpărare totală va duce și la anularea automată a PlanInvest. Asigură-te că lași în sold cel puțin o unitate de fond dacă iți dorești să continue PlanInvest (subscrierea programată).

Da, pentru a putea investi in fondurile BRD Asset Management SAI trebuie să ai deschis un cont curent la BRD - GSG.

BRD Asset Management SAI publică valoarea unităților de fond în fiecare zi pe pagina sa de internet www.brdam.ro, în ziarul Financiar, precum și pe www.bloomberg.com.

Câștigurile rezultate din răscumpărarea unităților de fond sunt considerate, conform prevederilor Codului Fiscal, venituri din investiții, fiind impozitate.

Mai multe detalii despre acest subiect, fișa de portofoliu și cum se completează declarația unică poți afla  AICI.

În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, fișa de portofoliu se eliberează numai pentru persoane fizice. Persoanele juridice își înregistrează în propria contabilitate investițiile în fonduri și câștigurile înregistrate ca urmare a acestor investiții.

Indicatorul de risc și randament este o măsură standard în Uniunea Europeană pentru a cuantifica riscul și potențialul de randament al unui fond. Acesta este calculat folosind fluctuația istorică a unității de fond. Cu cât prețul unui fond este mai volatil, cu atât mai mare poate fi riscul aferent fondului de investiții. Veniturile potențiale însă sunt proporționale cu riscul.

Ca regulă generală fondurile care investesc predominant în obligațiuni au un risc și randament potențial mai mic, iar fondurile care investesc în acțiuni au un risc & randament potențial mai mare.

Performanța poate fi vizualizată în “Documentul cu Informații Cheie Destinate Investitorilor”, pe pagina fiecărui produs în parte, precum și în secțiunea “Calculator si analiza”.

Diferența este dată de valuta în care se realizează cumpărarea / vânzarea. Activele fondului sunt comune pentru toate clasele. Mai precis în clasa A poți investi în RON, în clasa E poți investi în EUR, iar în clasa USD subscrierile se realizează în dolari.

Principalele avantaje ale fondurilor de investiții sunt:

-           Randament. Fondurile de investiții oferă acces la o gamă largă de instrumente financiare, oferind astfel posibilitatea obținerii unui randament atractiv

-           Diversificarea. Cu o suma mică cumperi un întreg portofoliu de instrumente financiare

-           Lichiditatea. În fondurile deschise de investiții, investitorul poate oricând să cumpere / răscumpere

-           Accesabilitatea. Prima operațiune de cumpărare trebuie să acopere valoarea unei unități de fond. Apoi însă, poți să subscrii orice suma dorești.

-           Management profesionist. Investițiile sunt realizate de o echipa dedicată special care are timpul, resursele și cunoștințele necesare pentru implementarea strategiei de investiții

Unitățile de fond achiziționate pot fi cumpărate și vândute oricând la orice agenție  BRD – GSG .

Răspunsul simplu ar fi că de cele mai multe ori este mai eficient să delegi construirea unui portofoliu, cumpărând un fond, decât să faci tu direct asta. Un administrator de fond are cunoștințele, timpul și mijloacele necesare să creeze și să mențină un portofoliu investițional care de multe ori cuprinde zeci sau chiar sute de active. O diversificare optimă a resurselor financiare deținute poate fi mai costisitoare dacă este făcută individual comparativ cu un plasament într-un fond de investiții. 

 

 

                                                                                                     

Share