Oare de ce scade sau creşte preţul obligaţiunilor?

Instrumente financiare de Alexandru Combei, CFA 06.12.2017

Ai obligaţiuni în portofoliu şi te întrebi oare de ce scad sau cresc? Volatilitatea este în funcţie de un factor principal: rata de dobânda relevantă pentru acea obligaţiune. Acesta reflectă în mare două componente principale:

 

  1. Rata de dobânda a pieţei (dobânda de referinţă relevantă)
  2. Prima de risc pe care investitorii o cer pentru a se simţi în siguranţă pentru a investi în acea obligaţiune. De ştiut este faptul că prima de risc este mai relevantă pentru obligaţiunile corporative (obligaţiunile emise de către companii&bănci).

 

Pentru a înţelege relaţia şi felul în care preţul unei obligaţiuni se miscă la evoluţia ratei de dobânda relevantă, gândeşte-te la exemplul de mai jos:

Să presupunem că ai cumpărat o obligatiune pe 10 ani emisă de Ministerul de Finanţe cu o dobânda fixă de 5%. Ulterior, hotărăşti să vinzi obligaţiunea dar dobânda în piaţă pentu o scadenţă similară a crescut la 10%.

 

Pentru a-l convinge pe dl. Popescu să-ţi achiziţioneze obligaţiunea ce plăteşte un cupon de 5% în timp ce poate cumpără una similară dar care plăteşte 10%, trebuie mai mult ca sigur să vinzi la un preţ mai mic. Acestă valoare este preţul la care cumpărătorul va castiga de fapt 10% şi este de aproximativ 61 de bani la un RON al valorii iniţiale a obligatiunii (61%).

Principiul care trebuie reţinut este că preţul unei obligaţiuni cu venit fix şi ratele de dobânda se mişcă în sens invers: preţul creşte când dobânzile scad şi vice versa.

Toate obligaţiunile cu dobânda variabilă sunt supuse acestui risc al mişcării dobânzii relevante dar sensibilitatea la aceste mişcări depinde de maturitatea  obligaţiunii. Cu cât scadenţa este mai îndepărtată, cu atât acea obligaţiune este mai sensibilă.

 

Pe de altă parte trebuie reţinut că in cazul in care  obligaţiunea este menţinută până la maturitate, tu îţi vei recupera integral principalul (ignorând riscul de credit). Chiar dacă momentan preţul de piaţă este sub 100%, la maturitate preţul va converge spre 100%. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul fondurilor de obligaţiuni. Spre exemplu BRD Simfonia are o valoare a indicatorului modified duration (un indicator care reflectă riscul modificărilor de dobânda) de sub 2. Asta inseamana că, ignorând schimbări majore în portofoliul fondului, investitorul ar trebui să câştige ipotetic în 2 ani randamentelul mediu al obligaţiunilor din portofoliu la momentul respectiv.

 

Altfel poți lua decizia de a investii într-o obligațiune acum că ai înțeles și relația dintre dobânzile din piață și variația prețului acesteia.

 

Share