Investițiile văzute ca și asigurări

Să luăm de exemplu cazul unui vânzător de mașini de lux. Remunerația sa crește accelerat în perioadele de boom economic, având în vedere că partea variabilă a recompensației, comisionul de succes, are o pondere ridicată. În astfel de perioade de avânt economic, probabilitatea de a încheia o vânzare a unei limuzine de lux este foarte ridicată și fără a acorda discounturi generoase. Pe parcursul unei recesiuni economice, nu doar probabilitatea de încheia o vânzare (și remunerația) scade, ci crește chiar probabilitatea unei concedieri.

 

O astfel de persoană este foarte probabil să fie cineva care are predispoziție în a accepta riscuri ridicate, adică ar fi dispus să investească o pondere ridicată în acțiuni. Pe de altă parte, atât “randamentul” jobului său cât și o investiție cu o pondere ridicată în acțiuni l-ar lăsa destul de expus față de ciclul economic.

 

Astfel, pentru o persoană cu un asemenea job se poate argumenta că și-ar putea “asigura” expunerea față de ciclul economic printr-o investiție cu profil mai redus de risc, obligațiuni de stat sau fonduri de investiții care investesc în titluri de stat. Și invers, pentru o persoană care lucrează într-un domeniu stabil, o investiție bună din această perspectivă ar fi una cu pondere mare în acțiuni (sau fonduri de acțiuni) chiar dacă respectiva persoană are o aversiune mai ridicată la risc.

 

Expunerea pe acțiuni îi dă posibilitatea să participe la creșterea economică și îi oferă o anumită “asigurare” la erodarea produsă de inflație. Acțiunile oferă în general o protecție față de efectele inflației deoarece firmele pot în principiu să transfere creșterea prețurilor către consumatorii finali, într-un decurs de timp mai lung sau mai scurt. Tot astfel, o persoană care are un credit imobiliar cu dobândă variabilă (deci care ar avea de suferit în cazul unor creșteri ale ratelor de dobândă) ar putea investi sumele suplimentare de care dispune în acțiuni ale băncilor (care au rezultate financiare bune în general în astfel de perioade).

 

Teoria financiară susține că în alegerea unui anumit tip de investiție, ca și clasă de risc, criteriul de bază ar trebui să fie toleranța la risc a investitorului. Cu cât o anumită persoană are o apetență în a tolera volatilități ridicate specifice burselor, portofoliul său ar trebui de exemplu, să conțină expuneri mai ridicate pe acțiuni și mai reduse pe active cu risc redus, cum ar fi titlurile de stat. Așadar, având în vedere că scopul unei investiții este în general de a asigura o anumită siguranță materială, iar slujba unei persoane este de fapt principalul mijloc de a oferi acea siguranță, corelația dintre cele două nu trebuie ignorată atunci când se ia decizia de a aloca pe clase de active.